Și aceasta, pentrucă M'au părăsit, și s'au închinat înaintea Astarteei, zeița Sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentrucă n'au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
În context — 1 Împăraţi 11
32 Dar el va avea o seminție, din pricina robului Meu David, și din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate semințiile lui Israel.
33 Și aceasta, pentrucă M'au părăsit, și s'au închinat înaintea Astarteei, zeița Sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentrucă n'au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
34 Nu voi lua din mîna lui toată împărăția, căci îl voi ținea domn în tot timpul vieții lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, și care a păzit poruncile și legile Mele.
Trimiteri — 9 referințe
- 1 Împăraţi 11:5-7 Solomon s'a dus după Astartea, zeița Sidonienilor, și după Milcom, urîciunea Amoniților.
- 1 Împăraţi 11:9 Domnul S'a mîniat pe Solomon, pentrucă își abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori.
- 1 Împăraţi 3:14 Și dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îți voi lungi zilele.”
- 1 Împăraţi 6:12-13 „Tu zidești casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei împlini orînduirile Mele, dacă vei păzi și vei urma toate poruncile Mele, voi împlini față de tine făgăduința pe care am făcut-o tatălui tău David,
- 1 Împăraţi 9:5-7 voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției tale în Israel, cum am spus tatălui tău David, cînd am zis: ,Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.’
- 1 Cronici 28:9 Și tu, fiule Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău, și slujește -I cu toată inima și cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gîndurile. Dacă -L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă -L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie.
- 2 Cronici 15:2 și Azaria s'a dus înaintea lui Asa, și i-a zis: „Ascultați-mă, Asa, și tot Iuda și Beniamin! Domnul este cu voi cînd sînteți cu El; dacă -L căutați, Îl veți găsi; iar dacă -L părăsiți, și El vă va părăsi.
- Ieremia 2:13 ,Căci poporul Meu a săvîrșit un îndoit păcat: M'au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, cari nu țin apă.’
- Osea 4:17 Efraim s'a lipit de idoli: lasă-l în pace!