24
S'au sculat dar și s'au dus la Zif înaintea lui Saul. David și oamenii lui erau în pustia Maon, și anume în cîmpia din spre miazăzi de pustie.
25
Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s'a dat de veste lui David, care s'a pogorît la stîncă și a rămas în pustia Maon. Saul, cînd a auzit, a urmărit pe David în pustia Maon.
26
Saul mergea pe o parte a muntelui, și David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul și oamenii lui chiar înconjuraseră pe David și pe ai lui, ca să pună mîna pe ei,