Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a încheiat legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile Lui, învățăturile Lui, și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, și să împlinească cuvintele legămîntului, scrise în cartea aceasta.
În context — 2 Cronici 34
30 Apoi s'a suit la Casa Domnului, cu toți oamenii lui Iuda și cu locuitorii Ierusalimului, cu preoții și Leviții, și cu tot poporul, dela cel mai mare pînă la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărții legămîntului, care se găsise în casa Domnului.
31 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a încheiat legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile Lui, învățăturile Lui, și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, și să împlinească cuvintele legămîntului, scrise în cartea aceasta.
32 Și a făcut să intre în legămînt toți cei ce se aflau la Ierusalim și în Beniamin. Și locuitorii Ierusalimului au lucrat după legămîntul lui Dumnezeu, legămîntul Dumnezeului părinților lor.
Trimiteri — 23 referințe
- 2 Cronici 23:16 Iehoiada a făcut între el, tot poporul și împărat, un legămînt prin care aveau să fie poporul Domnului.
- 2 Împăraţi 11:14 S'a uitat. Și iată că împăratul stătea pe scaunul împărătesc, după datină. Căpeteniile și trîmbițele erau lîngă împărat: tot poporul țării se bucura, și sunau din trîmbițe. Atalia și-a sfîșiat hainele, și a strigat: „Vînzare!” „Vînzare!”
- 2 Împăraţi 23:3 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legămînt.
- 2 Cronici 6:13 Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă, și o pusese în mijlocul curții. Ea era lungă de cinci coți, lată de cinci coți, și înaltă de trei coți; a șezut pe ea, s'a așezat în genunchi în fața întregei adunări a lui Israel, și a întins mînile spre cer.
- 2 Cronici 15:12 Au făcut legămînt să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, din toată inima și din tot sufletul lor;
- 2 Cronici 29:10 Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi.
- Exodul 24:6-8 Moise a luat jumătate din sînge, și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
- Deuteronomul 6:5 Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.
- Deuteronomul 29:10-15 Astăzi stați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toți, căpeteniile semințiilor voastre, bătrînii voștri, mai marii oștirii voastre, toți bărbații din Israel,
- Iosua 24:25 Iosua a făcut în ziua aceea un legămînt cu poporul, și i-a dat legi și porunci, la Sihem.
- 2 Împăraţi 11:4 În anul al șaptelea, Iehoiada a trimes și a luat pe sutașii Cheretiților și alergătorilor, și i-a adus la el în Casa Domnului. A făcut legămînt cu ei, i-a pus să jure în Casa Domnului, și le-a arătat pe fiul împăratului.
- 2 Cronici 15:15 tot Iuda s'a bucurat de jurămîntul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bună voia lor, și -L găsiseră. Și Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.
- 2 Cronici 30:16 Ei ședeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sîngele, pe care-l luau din mîna Leviților.
- 2 Cronici 31:21 A lucrat cu toată inima, și a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege și pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.
- Neemia 9:38 Pentru toate acestea, noi am încheiat un legămînt, pe care l-am făcut în scris. Și căpeteniile noastre, Leviții noștri și preoții noștri și-au pus pecetea pe el.
- Neemia 10:29 s'au unit cu frații lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt și au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească și să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile și legile Lui.
- Psalmii 119:106 Jur,-și mă voi ținea de jurămînt,-că voi păzi legile Tale cele drepte.
- Psalmii 119:111-112 Învățăturile Tale sînt moștenirea mea de veci, căci ele sînt bucuria inimii mele.
- Ieremia 50:5 Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el, și vor zice: ,Veniți să ne alipim de Domnul, printr'un legămînt vecinic care să nu fie uitat niciodată!”
- Ezechiel 46:2 Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porții de afară, și va sta lîngă ușiorii porții. Apoi preoții vor aduce arderea lui de tot și jertfele lui de mulțămire. El se va închina pe pragul porții, apoi va ieși iarăș afară, și poarta nu se va închide pînă seara.
- Luca 10:27-29 El a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
- Evrei 8:6-13 Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune.
- Deuteronomul 29:1 Iată cuvintele legămîntului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în țara Moabului, afară de legămîntul pe care-l încheiase cu ei la Horeb.