1 Corinteni 9:24-27Nu știți că ceice aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!
Apocalipsa 3:11Eu vin curînd. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.
2 Timotei 4:7-8M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.
Coloseni 1:29Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.
Iacov 1:12Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci dupăce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce -L iubesc.
Luca 13:24„Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strîmtă. Căci vă spun, că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.
Filipeni 1:15Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă; dar alții din bunăvoință.
Evrei 2:7L-ai făcut pentru puțină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă și cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale:
Apocalipsa 2:10Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, și-ți voi da cununa vieții.”
Evrei 2:9Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decît îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste”, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.
Evrei 12:4Voi nu v'ați împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului.
1 Petru 5:4Și cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.
Apocalipsa 4:10cei douăzeci și patru de bătrîni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie, și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, și ziceau:
Apocalipsa 4:4Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci și patru de scaune de domnie; și pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci și patru de bătrîni, îmbrăcați în haine albe; și pe capete aveau cununi de aur.