Proverbele 26:12Dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde pentru un nebun decît pentru el. -
1 Corinteni 3:18Nimeni să nu se înșele: Dacă cineva dintre voi se crede înțelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înțelept.
1 Corinteni 8:2Dacă crede cineva că știe ceva, încă n'a cunoscut cum trebuie să cunoască.
Romani 12:3Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.
2 Corinteni 3:5Nu că noi prin noi înșine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu,
Luca 18:11Fariseul sta în picioare, și a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îți mulțămesc că nu sînt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta.
1 Corinteni 13:2Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încît să mut și munții, și n'aș avea dragoste, nu sînt nimic.
Romani 12:16Aveți aceleași simțiminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămîneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți.
Iacov 1:22Fiți împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înșelîndu-vă singuri.
1 Ioan 1:8Dacă zicem că n'avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
Proverbele 25:14Ca norii și vîntul fără ploaie, așa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. -
Iacov 1:26Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrînează limba, ci își înșeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.
2 Corinteni 12:11Am ajuns nebun: voi m'ați silit. Dar voi trebuia să mă lăudați; căci, măcar că nu sînt nimic, totuș cu nimic n'am fost mai pe jos de acești apostoli așa de minunați.
2 Timotei 3:13Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții, și se vor amăgi și pe ei înșiși.
Galateni 2:6Cei ce sînt socotiți ca fiind ceva-orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la fața oamenilor-aceștia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic.