Faptele Apostolilor 7:12Iacov a auzit că în Egipt era grîu, și a trimes pe părinții noștri întîiaș dată acolo.
Iosua 7:10Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentruce stai culcat astfel pe fața ta?
Geneza 41:54Și au început să vină cei șapte ani de foamete, așa cum vestise Iosif. În toată țările era foamete; dar în toată țara Egiptului era pîne.
Geneza 41:57Și din toate țările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grîu dela Iosif; căci în toate țările era foamete mare.
Geneza 42:2Și a zis: „Iată, aud că este grîu în Egipt; pogorîți-vă, și cumpărați-ne grîu de acolo, ca să trăim și să nu murim.”
Exodul 5:19Logofeții copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau, cînd li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceți lucrul cuvenit unei zile.”
Exodul 20:18Tot poporul auzea tunetele și sunetul trîmbiței și vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliștea aceasta, poporul tremura, și stătea în depărtare.
1 Împăraţi 19:3Ilie, cînd a văzut lucrul acesta, s'a sculat și a plecat, ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care ține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo.
2 Împăraţi 8:3-4După șapte ani, femeia s'a întors din țara Filistenilor, și s'a dus să roage pe împărat pentru casa și ogorul ei.
Ezra 10:4Scoală-te, căci treaba aceasta te privește. Noi vom fi cu tine. Îmbărbătează-te și lucrează.”
Ieremia 8:14„Pentruce ședem jos?” „Strîngeți-vă, și haidem în cetățile întărite, ca să pierim acolo! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, ne sortește la moarte, ne dă să bem ape otrăvite, pentrucă am păcătuit împotriva Domnului.
Osea 5:13Cînd își vede Efraim boala, și Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria, și trimete la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoși, nici să vă lecuiască rănile.
Galateni 2:7Ba dimpotrivă, cînd au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur, -