Faptele Apostolilor 2:19-20Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pămînt, sînge, foc și un vîrtej de fum;
Luca 21:11Pe alocurea vor fi mari cutremure de pămînt, foamete și ciumi; vor fi arătări înspăimîntătoare, și semne mari în cer.
Matei 24:29Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate.’
Luca 21:25-26Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor;
Judecători 20:40Dar un fum gros începea să se înalțe atunci din cetate. Beniamiții s'au uitat înapoi; și iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.
Marcu 13:24-25Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei,
Apocalipsa 6:12-17Cînd a rupt Mielul pecetea a șasea, m'am uitat, și iată că s'a făcut un mare cutremur de pămînt. Soarele s'a făcut negru ca un sac de păr, luna s'a făcut toată ca sîngele,
Geneza 19:28Și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora, și spre toată Cîmpia; și iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor.
Apocalipsa 18:9Și împărații pămîntului, cari au curvit și s'au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge și o vor boci.
Iosua 8:20Oamenii din Ai, uitîndu-se înapoi, au văzut fumul cetății suindu-se spre cer, și n'au mai putut să scape în nici o parte. Poporul care fugea spre pustie s'a întors împotriva celor ce-l urmăreau;
Judecători 20:38După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbații lui Israel, cei dela pîndă aveau să facă să se înalțe din cetate un fum gros.
Cântarea Cântărilor 3:6Ce se vede suindu-se din pustie, ca niște stîlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir și de tămîie, înconjurată de toate mirezmele negustorilor de mir? -
Apocalipsa 18:18și, cînd au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?”