Iov 20:25Își smulge din trup săgeata, care schinteie la ieșirea din fierea lui, și îl apucă spaimele morții.
Iov 6:4Căci săgețile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, și groază Domnului bagă fiori în mine!
Plângerile lui Ieremia 2:11Mi s'au strors ochii de lacrămi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pămînt, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor și pruncilor de țîță leșinați pe ulițele cetății.
Geneza 49:23Arcașii l-au ațîțat, au aruncat săgeți, Și l-au urmărit cu ura lor.
Deuteronomul 29:20Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci mînia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemurile scrise în cartea aceasta vor veni peste el, și Domnul îi va șterge numele de subt ceruri.
Iov 6:10Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleșește: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.
Iov 19:27Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tînjește de dorul acesta înlăuntrul meu.
Psalmii 7:12-13Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu își ascute sabia, Își încordează arcul, și-l ochește,
Ezechiel 5:11De aceea, pe viața Mea! zice Domnul, Dumnezeu: pentrucă Mi-ai pîngărit locașul Meu cel sfînt cu toți idolii și toate urîciunile tale, și Eu Îmi voi întoarce ochii dela tine; ochiul Meu va fi fără milă, și nu Mă voi îndura.
Romani 8:32El, care n'a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
2 Petru 2:5dacă n'a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, cînd a trimes potopul peste o lume de nelegiuiți;