Exodul 15:1Atunci Moise și copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: „Voi cînta Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
Eclesiastul 9:12Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare, și ca păsările prinse în laț; ca și ei sînt prinși și fiii oamenilor în vremea nenorocirii, cînd vine fără veste nenorocirea peste ei.
2 Timotei 2:26și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.
Iov 18:7-10Pașii lui cei puternici se vor strîmta; și, cu toate opintirile lui, va cădea.
Psalmii 11:6Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă: un vînt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
Psalmii 97:11Lumina este sămănată pentru cel neprihănit, și bucuria pentru cei cu inima curată.
Psalmii 118:15Strigăte de biruință și de mîntuire se înalță în corturile celor neprihăniți: dreapta Domnului cîștigă biruința!
Psalmii 132:16Voi îmbrăca în mîntuire pe preoții lui, și credincioșii lui vor scoate strigăte de bucurie.
Romani 5:2-3Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har, în care sîntem; și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
1 Petru 1:8pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,
Proverbele 5:22Cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui, și este apucat de legăturile păcatului lui.
Proverbele 12:13În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc. -
Isaia 8:14-15Și atunci El va fi un locaș sfînt, dar și o piatră de poticnire, o stîncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!
Iacov 1:2Frații mei, să priviți ca o mare bucurie cînd treceți prin felurite încercări,
Proverbele 11:5-6Nevinovăția omului fără prihană îi netezește calea, dar cel rău cade prin însăș răutatea lui.
1 Ioan 1:4Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.