Psalmii 38:20Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sînt potrivnici, pentrucă eu urmăresc binele.
Psalmii 35:7Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viața;
Psalmii 69:12-13Ceice stau la poartă vorbesc de mine, și ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece.
Luca 23:34Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgînd la sorți.
Psalmii 55:16-17Dar eu strig către Dumnezeu, și Domnul mă va scăpa.
Psalmii 35:12Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.
Luca 6:11-12Ei turbau de mînie, și s'au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
Ioan 10:32Isus le-a zis: „V'am arătat multe lucrări bune, cari vin dela Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?”
2 Corinteni 12:15Și eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puțin?
Daniel 6:10Cînd a aflat Daniel că s'a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.
2 Samuel 15:31-32Au venit și au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Și David a zis: „Doamne, nimicește sfaturile lui Ahitofel!”
2 Samuel 13:39Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mîngîiase de moartea lui Amnon.