Psalmii 24:2Căci El l-a întemeiat pe mări, și l-a întărit pe rîuri.
Geneza 1:9Dumnezeu a zis: „Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, și să se arate uscatul!” Și așa a fost.
Ieremia 10:12Dar El a făcut pămîntul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.
Iov 26:7El întinde miazănoaptea asupra golului, și spînzură pămîntul pe nimic.
Psalmii 104:2-3Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
Isaia 42:5Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pămîntul și cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, și suflet celor ce merg pe el.
Isaia 44:24Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Celce te-a întocmit din pîntecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfășurat cerurile, Eu am întins pămîntul. Cine era cu Mine?
Zaharia 12:1Proorocia, Cuvîntul Domnului despre Israel. Așa vorbește Domnul, care a întins cerurile și a întemeiat pămîntul, și a întocmit duhul omului din el:
2 Petru 3:5-7Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei,
Iov 37:18Poți tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
Isaia 40:22El șade deasupra cercului pămîntului, și locuitorii lui sînt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supțire, și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el.