1 Petru 3:12Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți nici o teamă de ei, și nu vă tulburați!
Psalmii 147:11Domnul iubește pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.
Iov 36:7Nu-Și întoarce ochii de asupra celor fără prihană, și-i pune pe scaunul de domnie cu împărații, îi așează pentru totdeauna ca să domnească.
Psalmii 34:15-20Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană, și urechile Lui iau aminte la strigătele lor.
Evrei 6:18pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, și în cari este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
Psalmii 13:5Eu am încredere în bunătătea Ta, sînt cu inima veselă, din pricina mîntuirii Tale:
Psalmii 52:8Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
Romani 4:4-8Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat;