30deoarece Dumnezeu este unul singur și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur.
31Deci, prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.
Galateni 2:21Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.
Matei 5:17Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Romani 10:4Căci Hristos este sfîrșitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
Romani 13:8-10Să nu datorați nimănui nimic, decît să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea.
Romani 8:4pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămîntești, ci după îndemnurile Duhului.
1 Corinteni 9:21cu ceice sînt fără Lege, m'am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîștig pe cei fără lege.
Romani 7:7-14Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!”
Ieremia 8:8-9Cum puteți voi să ziceți: ,Sîntem înțelepți, și Legea Domnului este cu noi?’ „Cu adevărat, degeaba s'a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.
Galateni 3:17-19Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.
Romani 4:14Căci, dacă moștenitori sînt ceice se țin de Lege, credința este zădarnică, și făgăduința este nimicită;
Iacov 2:8-12Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți.
Psalmii 40:8vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele.
Psalmii 119:126Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.
Isaia 42:21Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată.
Ieremia 31:33-34„Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
Matei 3:15Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
Matei 5:20Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a Fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.
Matei 15:6nu mai este ținut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Și ați desființat astfel cuvîntul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.
Romani 3:4Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, și să ieși biruitor cînd vei fi judecat.”
Romani 7:22Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;
Romani 7:25Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.
Galateni 2:19Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
Galateni 5:18-23Dacă sînteți călăuziți de Duhul, nu sînteți supt Lege.
Evrei 10:15-16Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul sfînt. Căci, după ce a zis: