Psalmii 118:6-13Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?
Psalmii 60:12Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.
Psalmii 18:29-34Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
Isaia 63:3„Eu singur am călcat în teasc, și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sîngele lor a țîșnit pe veșmintele Mele, și Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el.
Romani 16:20Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.
2 Corinteni 2:14Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos, și care răspîndește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui.
Psalmii 18:42Îi pisez ca praful, pe care-l ia vîntul, îi calc în picioare ca noroiul de pe ulițe.
Psalmii 144:1(Un psalm al lui David.) Binecuvîntat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mînile la luptă, degetele la bătălie,
Judecători 15:8I-a bătut aspru, pe spate și pe pîntece; apoi s'a pogorît și a locuit în crăpătura stîncii Etam.
2 Cronici 20:12O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi, care înaintează împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sînt îndreptați spre Tine!”
Isaia 25:10Căci mîna Domnului se odihnește pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
1 Corinteni 15:10Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Și harul Lui față de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toți: totuș nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
Efeseni 6:10-18Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.