Psalmii 124
1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) De n'ar fi fost Domnul de partea noastră,-să spună Israel acum! -
2 de n'ar fi fost Domnul de partea noastră, cînd s'au ridicat oamenii împotriva noastră,
3 ne-ar fi înghițit de vii, cînd li s'a aprins mînia împotriva noastră;
4 ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut rîurile peste sufletul nostru;
5 ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice.
6 Binecuvîntat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinților lor!
7 Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului; lațul s'a rupt, și noi am scăpat.
8 Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile și pămîntul.