Scriptura.ro

Psalmii 46

1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al fiilor lui Core. De cîntat pe alamot. O cîntare.) Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi.

2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s'ar zgudui pămîntul, și s'ar clătina munții în inima mărilor.

3 Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării, și s'ar ridica pînă acolo de să se cutremure munții. -

4 Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfîntul locaș al locuințelor Celui Prea Înalt.

5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

6 Neamurile se frămîntă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pămîntul se topește de groază.

7 Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -

8 Veniți și priviți lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le-a făcut El pe pămînt.

9 El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, și a rupt sulița, a ars cu foc carăle de război. -

10 „Opriți-vă, și să știți că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt. -

11 Domnul oștirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -